Cum mi-a venit minunata idee de a-mi face blog

Well, sinceră să fiu nici eu nu știu exact. Cert e că vestea începerii cursurilor online, m-a cam dat peste cap. Dar să încep totuși prin a mă prezenta. Mă numesc Roxana, am 19 anișori și sunt studentă in anul 1, la Feaa- Informatica economica.

După cum spuneam, de când am aflat că voi începe facultatea online, am intrat într-o stare de depresie acută. Exagerez!:)))) Dar nici departe nu eram. Ideea că voi sta acasă toată ziua, cu laptop-ul în brațe, conectată nonstop pe tot felul de platforme, îmi dădea fiori (nu e ca și cum nu navigam oricum toată ziulica pe facebook, Insta, tik tok etc. etc.).

Și ce m-am gândit... hai să încep totuși să fac ceva productiv. De lucrat nu am unde lucra, de sport tot am zis că mă apuc, dar lenea insistă spunând că nu e momentul. Și daca tot vine frigul,iar pe afară nu e de stat, am zis că a venit vremea să îmi antrenez puțin mintea. Pentru că pentru mine e o provocare să-mi scriu chiar și propriile gânduri. De ce?! Ei bine, cred că marea majoritate a adolescenților au probleme în a-și exterioriza gândurile, sentimentele, iar eu, în mod sigur fac parte din această categorie.Și întreb iar:

De ce?!

Pentru că, în ziua de azi pană și felul în care privești e judecat. Și atunci cum să deschizi gura cand știi că urmează o avalanșă de râsete, jigniri, „mai taci că nu ai dreptate” și chestii de genul? Da, și eu am judecat lumea aiurea și înca o fac, însă de fiecare dată îmi dau o palmă(în gând, clar) și îmi imaginez cum aș reacționa dacă aș fi în locul acelei persoane. De asemenea, am preferat tot timpul să fiu cât se poate de sinceră. I mean, nu-mi place compania ta, fac tot posibilul să realizezi acest lucru, nu te tratez cu genul ăla de „prietenie” superficială care nu aduce nici un plus relației. Cred că acesta este și motivul pentru care pot să-mi număr prietenii adevarați pe degetele de la o mână. Și să știți că încă există prieteni adevarați. Trebuie doar să ai răbdare, să fii tu însuți și restul vine de la sine. O să ai parte și de dezamăgiri, o sa fii tradat/ă, o să-ți pierzi încrederea în oameni, dar ce valoare au acestea când știi că undeva ai un bff care de abia așteaptă să își petreacă timpul cu tine, să râdeți, să faceți nebunii?

Știu că am trecut de la o idee la alta, și probabil nu ați înțeles nimic, dar ideea în sine este că sunt nouă pe aici și sper că îmi veți ura un „Bun venit!” călduros. Dacă nu, cu atât mai bine :)))) „un șut în fund, un pas înainte” :))

PS: Mulțumesc Asochirelis pentru susținere și dacă dorește cineva să-mi dea niște idei despre ce aș mai putea scrie, ar fi extraordinar.